|
"Ce frumoasa pare viata dupa un examen!" cam asta simteam ieri, intorcandu-ma acasa de la sala unde s-a tinut examinarea, ca in fiecare an in ianuarie, in Budapesta. "… daca l-ai luat, bineinteles", trebuie sa completez acum, cand si tensiunea din-ainte, si exaltarea de dupa au trecut si toate au revenit la normal.
Au fost aproape doua saptamani, foarte tensionate trebuie sa recunosc. Desi aveam o gramada de alte treburi pe cap, de cate ori imi aduceam aminte ca duminca este "Ziua…", de atatea ori inima incepea sa imi bata mai repede si nu mai puteam sa ma concentrez la nimic altceva. Cam pe luni-marti asa ma batea deja gandul sa nici nu mai incerc, asa as fi scapat de toate grijile pana la urma. Nu era in final atat de important sa iau 2dan, asta nu schimba cu mare lucru felul in care voi face kendo in continuare, dar numai ideea ca ma hotarasem o data si acum dadeam inapoi ma facea sa ma simt ca si cum am pierdut lupta pana nici nu am inceput-o. Abandonul era pana la urma mai rusinos (pentru mine si self-esteam-ul meu bineinteles) decat o incercare nereusita. Asa ca, dupa keiko-ul de miercuri seara, am zis "ce-o fi o fi, voi face tot ce pot sa ma prezint cat mai onorabil, iar daca nu iau nu inseamna decat ca mai am de lucru pana la 2 dan". Si gata, m-am inscris.
Mi-am reamenajat sufrageria in "camp de lupta", si cu fiecare ocazie, cu mare grija la geamuri si becuri, mai faceam cate un set de kata, sau mai verificam cate un hasso-kamae, waki-gamae in oglinda… si tot asa, pana cand a venit si "Ziua".
Duminica. Ora 9. Dojo-ul plin, tensiunea a 67 de aplicanti se simte de departe. Care cum poate mai face cate un kata, isi cauta viitorul partener de examen… (eu pic la kata cu un croat cam de aceeasi inaltime cu mine). Organizatorii insa isi vad de treba; asa ca la ora 10, conform planului, seiretsu si apoi aranjarea in grupe de cate 3 sau 4 pentru examen. Mai intai kata, "sa nu gresesc, sa ma concentrez…" – ce bine, o regula noua, venita se pare tocmai din Japonia: la fiecare inceput de kata nou se anunta: "ippon me!", "nihon me!"… Apoi, jigeiko! "mae, mae, mae… asta e cel mai important" ma gandesc. Kiai maxim, si la atac! Si, gata si cu jigeiko. De acum, nu mai am nimic de facut, sa astept rezultatele; oare cum oi fi fost? Uff, am ratat vizibil si doua kote-uri… hmm…
Ma uit in continuare la cei ramasi pentru 2 dan si la cei pentru 3 dan. Majoritatea se prezinta destul de bine, nivelul general imi pare destul de ridicat. Toti incearca sa faca un kendo cat mai frumos, chiar nu vad pe nimeni sa faca cine stie ce ciudatenii. Pentru 3 dani sunt vreo 2 care chiar mi se pare ca lupta supeeer, sigur o sa ia…
Gata, au terminat toti. Se afiseaza… sa vedeeem, doua sute, doua stuteee… saseeeeeeeee!!! Yeeaa , am reusiiit!
Phiu!... Am reusit!
Iar in rest? ia sa vedem… La shoudan au luat 6 din 7 aplicanti, la 2 dan 10 din 12 – bine, bine – iar la 3 dan, din 13 aplicanti doar 4.
La sfarsit mergem care cum crede pe la senseii examinatori sa aflam ce a fost rau, ce nu e suficient, ce sa facem pentru urmatorul nivel. Da, ma bucur sa aflu ca am avut energie buna, dar de retinut cateva puncte bune de corectat.
Da, am trecut si peste asta. Acum cand ma uit in urma imi aduc aminte ce departe mi se parea 2 dan si cat de greu mi se parea sa ajung aici cand eram incepatoare. Acum, ca am ajuns, cred ca am facut cativa pasi mici inainte, e bine; dar, totusi, sunt inca la fel de … incepatoare.
La treaba deci! Ne intoarcem la sala si… "Hajimeeeee!....". Sa ne vedem cu bine la urmatorul jigeiko. "Onegai shimasu!" (Emilia Cârtis)
|
