Luni, 28 Decembrie, am avut deosebita placere de a-l avea din nou printre noi pe sensei Abe Tetsushi (7 dan). Sub conducerea lui am facut un antrenament de 2 ore cu care putem spune ca am incheiat intr-un mod deosebit anul 2009. Pentru ca un eveniment similar a avut loc si anul trecut (pe 22 decembrie 2008) nu pot decat sa sper ca s-ar putea crea un fel de "traditie" e de a avea un sensei de un asemenea calibru la sfarsitul fiecarui an.
Am inceput ca de obicei cu o incalzire usoara, sub conducerea Danei. De indata ce ne-am incalzit, Sensei Abe ne-a aliniat pe doua randuri si am inceput prima parte a antrenamentului. In aceasta parte accentul s-a pus pe tehnicile de baza, fundamentale in kendo, pe care atat incepatorii cat si cei avansati trebuie sa le exerseze si studieze individual dar si in perechi. Au fost deopotriva tehnici simple (men, kote, do, tsuki) cat si combinatii ale lor. Am facut de asemenea si cateva tehnici de picioare (tai-sabaki) si de coordonare. Ni s-a explicat rolul mainii stangi si drepte in priza pe shinai, importanta coordonarii maini-picioare, si diverse alte concepte de baza in kendo. Am trecut apoi la lucrul in perechi in care am exersat diverse combinatii: sayo-men simultan, kote-nuki-men, men-kaeshi-do, etc.
Punctul culminant al acestei prime parti a fost discutia despre garda (kamae). Probabil cel mai simplu concept dar totodata greu de stapanit, garda, trebuie sa asigure atat posibilitatea atacului, retragerii sau eschivei in cel mai scurt timp dar si o "lejeritate" care iti da posibilitatea de a fi confortabil minute (zeci de minute) in sir in aceasta pozitie. Sensei Abe a pus destul de mult accent pe acest aspect astfel incat ultimele 3 minute ale primei parti le-am petrecut nemiscati in pozitia de kamae pe care am gasit-o fiecare ca fiind cea mai confortabila pentru noi. Pentru mine a fost o experienta deosebita, mai ales ca am descoperit ca in doar 3 minute gamba stanga incepuse sa se resimta; semn ca inca mai am destul de studiat acest aspect.
Dupa o scurta pauza a urmat partea a doua a antrenamentului. Pentru inceput au fost alesi 3 moto-dachi (Dana, Zsolt si Loredana) cu care am lucrat fiecare dintre noi aproximativ jumatate de ora; accentul s-a pus pe tehnicile simple de men si combinatii de-ale lor. Tehnicile au variat un pic in functie de gradul de pregatire (cu bogu, fara bogu) dar in principiu ideea a ramas acceasi: o lovitura simpla, curata si cat mai corecta.
In ultima jumatate de ora de antrenament a urmat jigeiko. Desi am luptat cate 3 perechi in tot acest timp, bineinteles cel mai ravnit loc a fost cel in care puteam sa luptam cu Sensei Abe. Am avut norocul sa intru al doilea la sensei asa ca am fost printre cei care au reusit sa lupte cu el. Lupta a fost frumoasa si intensa si, ca de fiecare data, am simtit cat de lejer si degajat lupta un asemenea maestru, si totusi cat de greu este sa te poti apropia de el si sa-l atingi (de punctat nu prea poate fi vorba :)). As fi vrut sa dureze un pic mai mult, as fi vrut sa pot fi un pic mai inspirat, as fi vrut sa pot da un pic mai mult decat de obicei, as fi vrut sa am o zi mai buna ... timpul a trecut prea repede si a trebuit in cele din urma sa ma despart de sensei, pe tatami. Am mai avut timp apoi pentru inca 2 meciuri (cu Zsolt si cu Adi) pentru ca in cele din urma antrenamentul sa se incheie.
Toti cei care am luptat cu Sensei Abe am primit feedback la sfarsitul antenamentului. In primul rand toti luptam asemanator; practicam un kendo care nu difera substantial, ceea ce inseamna ca atat partile bune cat si cele rele sunt aceleasi. In ceea ce ma priveste pun prea mult accent pe mana dreapta si o folosesc prea mult ceea ce are repercursiuni asupra garzii (kamae) si a loviturilor. Tot datorita acestui aspect taiatari sau tsuba-zeriai e un pic defectuos pentru ca din nou prea multa forta in mana drepta duce mai mult la o "impingere" a adversarului decat la o iesire mai eleganta cu mai multe sanse/oportunitati in cazul unei pozitii mai relaxate. Pe de alta parte, in cazul tuturor, sensei a remarcat o buna "explozie" si o lovitura destul de corecta in putinele cazuri in care reusim o coordonare buna.
A fost un antrenament deosebit, o experienta frumoasa pe care bineineteles as vrea sa o repetam. Multumesc clubului Kyobukan pentru organizarea evenimentului, multumesc lui Sensei Abe pentru prezenta si nu in ultimul rand ii multumesc Emei pentru traducerea cat mai pe intelesul nostru a indicatiilor in japoneza. Sper sa ne revedem cat de curand; pana atunci La multi ani si un an nou cat mai prosper! (Radu Vranceanu) |
