Pentru mine, care sunt un începător în kendo, întalnirea cu sensei Abe Tetsushi a fost emoţionantă. Pentru prima dată în viaţa mea întalneam un maestru de kendo de 7 dan. Am rămas plăcut impresionat de modul cum s-a purtat cu noi. Ne-a tratat pe toţi egal, nu a trecut pe nimeni cu vederea. A fost atent la toţi, fiecăruia i-a arătat unde greşeşte şi pe fiecare a sfătuit cum să se corecteze, şi aceasta într-un mod cat se poate de amiabil şi de deschis.
Antrenamentul a inceput cu o incalzire de aprox 10 min, apoi am exersat loviturile: shomen, sayu-men, sayu-do, kote, joge suburi, naname suburi, cu pasi simpli sau cu hirakiashi. Dupa acest exercitiu, sensei Abe ne-a axplicat cum se tine shinaiul in mina si de ce degetul aratator al mainii drepte nu trebuie sa fie strans pe shinai. Apoi, cand am trecut la exercitiile pe perechi, am vazut cat de corect sunt executate loviturile cu shinaiul astfel tinut.
Cand am trecut la loviturile sayu-do cu partener (care se deplasa in fata si in spate aprox 10 pasi), am decis sa fiu atent numai la corectitudinea miscarii si am simtit ceva ce nu pot descrie; a fost ca si cum lovitura a venit de la sine, parca era undeva in mine si a iesit afara. A fost un sentiment care m-a facut sa ma indragostesc si mai mult de kendo. Aceasta stare m-a facut sa inteleg de ce arhicunoscutul "cioban cu bata" nu va putea sa invinga niciodata un luptator instruit. In kendo totul este gandit, stapanirea de sine, calmul, luciditatea mintii sunt stari indispensabile luptei. Poate tocmai aici este farmecul, anume ca in kendo tocmai aceste valori le inveti.
Cred ca mai multe au invatat cei care poarta bogu, deoare ce au luptat cu el, si dupa antrenament i-a sfatuit pe fiecare in parte. In acest timp, cativa am exersat pe margine: tobi-komi-men, tobi-komi-kote, tobi-komi-do, plus tehnica de deviere a shinaiului adversarului pe care ne-a aratat-o. Nu ne-am putut abtine sa nu tragem cu ochiul; a fost un adevarat spectacol pentru noi. M-a impresionat acest om care stapaneste tehnica atat de bine, care stie mereu ce are de facut si care e mereu stapan pe sine.
Cred ca in toti a trezit un puternic sentiment de a persevera in aceasta nobila cale a sabiei. Pe cat este de frumoasa, pe atit este de profunda, nimic superficial, nimic impulsiv, ci totul ordonat si disciplinat, creind un caracter integru si de nezdruncinat, aidoma vechilor samurai. Si se poate! Am vazut asta in sensei Abe.
Prin modul cum s-a purtat cu noi, a dat dovada de un caracter nobil, si din multa lui cunoastere ne-a impartit si noua, poate asa erau si vechii samurai ... Cele doua ore au trecut mult prea repede, as fi vrut sa mai ramana cu noi, parea un izvor nesecat din care aveam mereu cite ceva de invatat. (Silviu Popescu) |
