Kendo sau calea sabiei, in acceptia filosofica, a sabie este arta martiala japoneza moderna ce opune doi practicanti protejati de armuri specifice intr-o infruntare cu "sabia" de bambus. Utilizand un repertoriu tehnic, o tactica si o strategie de lupta precis codificate si articulate intr-un sistem coerent, completat de o latura filosofica si morala, Kendo este intim legat de istoria si cultura tarii de origine.
La fel cum scrima europeana este mostenirea unei indelungate traditii militare si a unor prestigioase scoli de lupta cu sabia – germane, franceze, spaniole, italiene etc. Kendo este forma moderna spre care au evoluat tehnicile vechilor scoli ale razboinicilor medievali japonezi. Este deci inexacta asocierea imaginii Kendo-ului cu cea a samuraiului. Forma moderna a scrimei japoneze este intr-adevar rezultatul a mai mult de un mileniu de istorie framantata, presarata cu infruntari sangeroase, si a doua secole si jumatate de pace impusa si mentinuta prin forta militara de shogunii Tokugawa. A urmat insa deschiderea tarii spre lumea occidentala in care utilizarea armelor de foc era generalizata. Devenite anacronice si confruntate cu pericolul disparitiei, vechile discipline martiale (jutsu) s-au adaptat, au supravietuit si au intrat in modernizare sub forma noilor arte (do) martiale cunoscute tuturor (Judo, Aikido, Kendo, Iai-do etc.). Renascute, ele si-au demonstrate in timp valoarea, atat ca discipline sportive, competitionale, cat si ca sisteme educationale ce se adreseaza corpului si spiritului omului modern, cu influente benefice dovedite asupra sistemului de valori morale ale practicantilor, asupra sanatatii si psihicului lor.
Pentru a intelege acest aparent paradox, prin care metode de lupta destinate uciderii adversarului si-au gasit locul in sistemul de valori al unei societati moderne ce condamna violenta si razboiul, nimic nu pare mai sugestiv decat un scurt istoric al scrimei japoneze ca parte a istoriei generale a tarii Soarelui Rasare.
Originile indepartate ale castei samurailor pot fi plasate in epocile Yamato si Nara (710–794). Acum apar razboinicii profesionisti (Bushi), membri ai unor familii cu traditie razboinica (Buke). Este perioada inchegarii primei formatiuni statale organizate in campia Yamato si a expansiunii sale in dauna populatiei Ainu, impinse spre nordul arhipelagului nipon. Armele utilizate erau in special arcul, halebarda si sabia dreapta cu doua taisuri de model chinezesc, destinata mai degraba strapungerii inamicului in lupte de infanterie.
in epoca Heian (794–1185) este semnalata aparitia sabiei curbate in paralel cu cresterea importantei cavaleriei. Noua forma a lamei, curba, cu un singur tais permitea o mai eficienta taiere de pe cal a adversarului pedestru pe de o parte, iar pe de alta parte, lama curba castiga un plus de rezistenta si diminua socurile transmise in incheietura pumnului. Utilizarea acestei forme de sabie s-a generalizat practic spre sfarsitul epocii Heian.
in timpul razboaielor ce au marcat trecerea la perioada Kamakura (1185-1333), formarea si afirmarea clanurilor razboinice (Buke) este deja definitivata. Forma de guvernamant este Shogunat-ul, primul din istoria Japoniei. Shogunul, guvernator militar cu mandat imperial, asigura o guvernare instabila marcata de revolte si razboaie frecvente. Acesta este cadrul de afirmare a unor puternice clanuri militare provinciale si a unor razboinici legendari. Armele preferate sunt arcul, halebarda, lancea si bineinteles sabia. Aceasta din urma, curbata, ajunge la dimensiuni nemaiintalnite nici inainte si nici dupa aceea (1,30 – 1,80 m ), fiind manuita cu doua maini. Purtata in teaca, este, in functie de inaltimea si forta posesorului, atarnata la sold sau pe spate.
Epoca Muromaki (1337–1573) aduce in scena al doilea shogunat, cel al familiei Ashikaga. Vor urma intr-un sir aproape neintrerupt, razboaie si batalii de o amploare si de o ferocitate necunoscute pana atunci, culminand cu razboaie de succesiune "Onin"(1467-1477) si cu "perioada Seniorilor Razboinici" (1495–1577). Daimyo, seniori feudali, adesea ereditari, iesiti de sub controlul autoritatilor centrale, se lupta intre ei, alternand aliante conjuncturale si tradari pentru a-si extinde domeniile. Este perioada in care arcul si halebarda pierd din importanta in favoarea lancii si a sabiei . Aceasta isi reduce lungimea pentru o mai mare usurinta in manuire, ajungand la dimensiunile cunoscute astazi.
Datorita confruntarilor foarte frecvente si salbatice, samuraii acorda intreaga lor atentie eficientei imediate pe campul de lupta. Preocuparile pentru estetica si armonia tehnicilor, ca si pentru o eventuala componenta spirituala si morala a scrimei lipsesc aproape cu desavarsire.
Acest mod de abordare a luptei implicand pierderi umane si materiale uriase, va duce insa la doua rezultate importante pentru evolutia Caii Sabiei.
in primul rand va determina perfectionarea tehnologiei de fabricare a lamelor, apogeul in aceasta privinta fiind atins la sfarsitul epocii Kamakura si inceputul epocii Muromachi ...
in al doilea rand cei mai valorosi si mai renumiti razboinici ajung foarte cautati de diferiti Daimyo pe post de instructori ai propriilor samurai. isi fac astfel aparitia scolile Ryu de pregatire militara in care accentul se pune pe manuirea sabie (Ken – Jutsu), completata de lupta cu halebarda si lancea, tirul cu arcul, echitatia, lupta corp la corp. scolile sunt conduse de maestri care isi demonstrau valoarea martiala pe campul de lupta sau in dueluri iar supravietuirea lor fara rani foarte grave sau infirmitati era cea mai buna garantie a eficientei metodelor lor de lupta. in caz ca aceste succese se datorau in prea mare masura unui talent sau unei abilitati fizice iesite din comun a maestrului, scoala ii supravietuia rareori, elevii neputandu-se ridica la nivelul fondatorului. Au supravietuit si s-au dezvoltat doar acele scoli care prin antrenamente exigente si indelungate puteau dezvolta capacitatile fizice si mentale si imbunatateau abilitatea tehnica a unui razboinic obisnuit in epoca.
Pe parcursul acestor secole in care razboiul era regula iar pacea o exceptie, au aparut astfel sisteme bine articulate de pregatire a samurailor in Ryu- uri prestigioase fondate si conduse de maestrii de mare valoare, adeseori din generatii succesive ale acelorasi familii. Unele dintre aceste scoli au reusit sa supravietuiasca secolelor ce au urmat, functionand si in zilele noastre.
Este cazul Katori Shinto Ryu, scoala intemeiata la inceputul sec. al XV – lea de Iizasa Choisai Ienao (1387-1488) sub influenta religiei Shinto. Stilul avand un caracter defensiv sesizabil, este astazi declarat "patrimoniu cultural" al Japoniei.
Sub influenta Katori Shinto Ryu, Tsukahara Bokuden (1490-1571) celebru datorita numeroaselor dueluri castigate fondeaza Kashima Shinto Ryu. Kamiizumi Nobutsuna (1507-1577) studiaza stilul Kashima Shinto Ryu precum si Kage Ryu (scoala Umbrei) si creeaza propriul sau stil Shin Kage Ryu (Noua scoala a Umbrei). Se retrage dupa ce transmite conducerea scolii lui Yagyu Muneyoshi. Kamiizumi Nobutsuna a jucat un rol extrem de important in evolutia ulterioara a Ken-Jutsu spre Kendo, introducand pentru prima data o dimensiune spirituala in manuirea sabie.
Yagyu Muneyoshi (1527-1606) va dezvolta stilul transmis de maestrul sau creand propria scoala Yagyu Shin Kage Ryu. Dupa exemplul predecesorului sau, dezvolta latura spirituala a scolii, conform cu principiile religiei budiste, trecand dincolo de interesul imediat, al eficientei in lupta. Procesul va fi continuat de fiul sau Munenori sub influenta calugarului Zen Takuan Soho (1573-1645)si a noilor conditii politice si sociale datorate instaurarii Shogunat-ului Tokugawa.
Tot maestrilor Yagyu se pare ca li se datoreaza si introducerea primei forme de Shinai (sabie formata din lamele elastice din bambus prinse intr-un toc de piele) in antrenamentele de Ken- Jutsu. Acesta permitea executarea asalturilor libere, diminuand riscul unor raniri sau decese accidentale ca in cazul sabiilor adevarate sau a celor din lemn rigide (Bokken)
Prestigiul scolii era atat de mare in epoca incat al doilea maestru Munenori si al treilea Mitsuyoshi au fost instructori principali de scrima ai shogunilor Hidetada si Iemitsu din dinastia Tokugawa.
O scoala cu o celebritate egala a fost Itto Ryu fondata in aceeasi perioada de Ito Ittosai Kagehisa (1540-1653?). scoala a exercitat o certa influenta asupra Kendo-ului modern. Unele ramuri ale scoli s-au transmis pana in zilele noastre, purtand amprenta personalitatii deosebit de puternice a maestrului fondator. Om de o hotarare feroce, preocupat exclusiv de eficienta si cu un caracter inflexibil, Ittosai si-a dovedit calitatile tehnice si forta spirituala in cele peste 90 de dueluri castigate pe parcursul vietii. La fel de inflexibil s-a dovedit si in cazul alegerii succesorului sau la conducerea scolii, impunandu-le celor doi aspiranti o lupta pe viata si pe moarte.
invingatorul Ono Tadaaki (1559-1628) s-a dovedit demn de maestrul sau, fiind al doilea instructor de scrima al shogunului Hidetada Tokugaua. scoala Itto a consacrat tehnicile directe, dar precise si puternice, utilizand o sabie lunga manuita de preferinta cu ambele maini, imagine atat de familiara in Kendo-ul de astazi.
in 1603 Ieyasu Tokugawa reuseste sa incheie procesul de unificare si pacificare a tarii inceput de Oda Nobunaga si continuat de Toyotomi Hideyoshi. Incepe astfel al treilea si ultimul shogunat, cel al clanului Tokugawa, inaugurand epoca Edo (1603-1868).
Tara beneficiaza de doua secole si jumatate de pace sub un regim militar autoritar. Razboaiele intre Daimyo sunt interzise, societatea este rigid stratificata in caste iar contactele cu lumea exterioara sunt interzise aproape complet.
Samuraiul care traia, lupta si se identifica cu sabia sa isi pierde utilitatea ca razboinic. Nu-i mai ramane decat rolul de a se impune ca functionar inarmat, pastrarea ordinii si linistii publice.
Ken-jutsu intra intr-o perioada de stagnare. Netestate in lupta reala, tehnicile si secventele tactice ale diferitelor scoli se formalizeaza si se ritualizeaza. Creste insa importanta componentei morale si spirituale sub influenta Budismului Zen si a Confucianismului. Sunt redactate primele coduri de comportament si reguli de viata ale samurailor. incepe sa se cristalizeze Bushido (calea razboiului).
Desi duelurile erau dezaprobate de autoritati, Iai-Jutsu, forma de autoaparare si duel a luptei cu sabia cunoaste o dezvoltare deosebita, fapt perfect explicabil intr-o societate militara. Spre finalul epocii Edo, partizanii si adversarii Shogunat-ului precum si cei ai deschiderii tarii catre exterior declanseaza un sir de revolte si rebeliuni, ciocniri militare in care cel mai adesea armele de foc sunt neglijate in favoarea sabie, marcand astfel ultimele zile ale Ken-Jutsu – lui ca practica in scopuri militare a scrimei japoneze.
In locul sau urma sa-si faca aparitia Kendo-ul modern…
| 
